Covor_copacul vietii_5 crop

24 Februarie – Dragobete

Dragobetele are rădăcini foarte vechi, din timpul dacilor. El era serbat în preajma echinocţiului. Numit şi Năvalnicul Păsărilor, el este un fecior tânăr, chipeş şi puternic care aduce iubirea în casă şi în suflet.

În ziua de Dragobete, fecioarele şi feciorii se îmbrăcau de sărbătoare şi plecau voioşi în pădure ca să culeagă ghiocei, viorele, tămâioasă, pe care le puneau la icoane sau le foloseau pentru farmece de dragoste. O parte din aceste flori erau păstrate până la Sânziene (24 iunie) când erau puse într-un buchet împreună cu surorile acestora, numite roji (trandafiri sălbatici) şi oglici (flori mici galbene), ce era aruncat pe o apă curgătoare. Aceasta era considerată o faptă foarte bună fiindcă aceste flori nu s-ar fi întâlnit niciodată împreună.

Dacă strângeau apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi, ea avea proprietăţi magice fiindcă putea face fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase.

Pe la prânz, fetele plecau în fugă (fuga numită zburătorit) spre casă, fiecare din ele fiind urmată de băiatul care o îndrăgea. Dacă o prindea, îi fura un sărut în văzul lumii, ceea ce simboliza legământul lor de dragoste pe un an de zile. De aceea se spune Dragobetele sărută fetele!

În această zi, fetele şi băieţii se făceau fraţi sau surori de cruce. Grija cea mare era ca în această zi niciun tânăr să nu fie singur, fiindcă asta era o prevestire de singurătate până la Dragobetele următor.

Unele fete voiau să fie pedepsite de Dragobete, lucrând intenţionat de ziua lui, după care lua drumul pădurii, aici fiind „nevoite” să se lase iubite de Dragobete sau de un flăcău confundat cu el. Deşi mai şi pedepsea uneori, acest băiat chipeş şi puternic ocrotea şi purta noroc îndrăgostiţilor, fiind un Cupidon românesc, o personificare magică a iubirii. În timpuri străvechi exista şi un reţetar folosit în această zi care cuprindea cuvinte ce trebuiau spuse pe un anumit ton, ca o adiere de primăvară şi numai persoanei iubite. Aceste cuvinte sunt: dor, dragoste, drag, dulce, farmec, fior, inimă, iubire, înger, lin, lumină, rugăciune alături de prenumele fiinţei iubite.

În ziua de Dragobete păsările migratoare se adună în stoluri, ciripesc, îşi aleg perechea şi încep să-şi construiască cuiburile, de aceea sărbătoarea mai poartă numele şi de Logodiciul Păsărilor. Păsările erau considerate mesageri ai zeilor, de aceea comportamentul lor a fost un model de urmat de către oameni.

Dragobetele este un zân solar ce descinde dintr-o Zeiţă Pasăre ca a devenit în timp Marea Zeiţă a Pământului, unele atribute regăsindu-se la Baba Dochia sau Maica Domnului. În ciclul cosmic de esenţă divină, oamenii, imitând păsările, încercau să ajute Soarele şi lumina să iasă biruitoare din eterna luptă cu forţele întunericului ce sunt acum întruchipate de Baba Dochia (principiu lunar).

La sărbătoarea Dragobetelui elementele concrete ale acestei lupte veşnice erau: focul de pe dealuri, hora, florile culese de fete, veselia, descântecele, sărutul de după goana rituală, dragostea care se făcea prin păduri etc.