Paparuda

Întâlnit în toate satele româneşti, acest obicei avea loc altădată la o dată fixă, cel mai probabil la echinocţiul de primăvară; ulterior, sub presiunea creştinismului, a fost împins în ziua de joi din a treia săptămână de după Paşti, zi numită şi Joia Paparudei. Paparuda este un obicei ocazional, practicat atunci când o secetă prelungită ameninţa serios semănăturile. Uneori este asociat cu obiceiul Caloianului. Numele cele mai cunoscute sub care este cunoscut obiceiul sunt următoarele: Paparudă, Paparude, Păpălugă, Papalugă, Babarudă, Bărbăruţă, Peperuie, Dodoloaie, Dodoluţă, Mămăruţă ş.a.

Obiceiul este practicat cel mai adesea de fetiţe dezbrăcate şi desculţe, cu părul despletit şi împodobite cu frunze, purtând pe cap o coroană cu flori de soc, ceremonia având loc la o fântână sau pe malul unei ape; prin august, când se coceau poamele de boz, paparudele se mânjeau cu acestea pe faţă.

Paparuda

Oamenii le stropeau cu apă, iar Paparudele le răspundeau cu aceeaşi monedă; participanţii băteau din palme şi jucau în ritmul incantat al rugii pentru ploaie curată, pentru sănătate şi belşug. După o vreme, avea loc momentul central prin dezbrăcarea măştii vegetale, care echivala cu moartea personajului divin, acest lucru făcându-se în acelaşi loc unde a fost îmbrăcată. La sfârşitul jocului, Paparuda şi ceilalţi copii erau răsplătiţi cu diverse alimente, uneori se organiza chiar o masă comună.

Paparuda cuprinde, aşadar, 3 secvenţe ceremoniale importante: constituirea alaiului (naşterea divinităţii), alegerea fetiţei care juca rolul personajului sacru, apoi dansul şi practicile magice propriu-zise, moartea şi ritul funerar respectiv. Esenţa obiceiului este invocarea unei zeităţi cu ascendent vegetal care putea influenţa fertilitatea. Paparudele pot fi considerate ipostaze ale lumii morţilor înainte de vreme, un obicei mai complex menit să asigure atât fertilitatea culturilor, cât şi pe cea a animalelor. În concluzie, scopul este de a asigura rodirea optimă a grânelor, de a le apăra de primejdii, dar şi de a obţine belşug în gospodărie.