188-dragus-hora

Sântilie – 20 iulie

Sântilie este o divinitate a soarelui şi a focului care purta numele de Gebeleizis în mitologia dacă şi Helios în cea greacă. Această divinitate marchează mijlocul verii pastorale. Sântilie patronează fulgerele, tunetele, trăznetele, leagă şi dezleagă ploile uneori producând şi incendii. Simbolistic, Sântilie apare sub forma unui car solar cu roţi de foc, a unor cai înaripaţi, alteori sub forma biciului cu săgeţi de foc sau sub forma fulgerelor provocate de el. Uneori el este asemuit cu un solomonar datorită funcţiilor sale meteorologice. El este un personaj reprezentat mereu foarte agitat, care călătoreşte într-o căruţă la care sunt înhămaţi cai de foc.

Santilie

Menirea lui este de a căuta pe diavol ca să-l pedepsească scoţând fulgere şi trăznete, dar negăsindu-l, în cele din urmă se resemnează şi devine un bun păstor. De aceea ciobanii i-au acordat o mare importanţă, rămânând în perioada premergătoare sus pe munte când niciun picior de femeie nu trebuiau să vadă, rămânând în penitenţă totală până în această zi când aveau voie să coboare în sat. Cu această ocazie, păstorii aduceau iubitelor şi tinerelor neveste furci de tors cioplite cu drag de ei sus în munţi. Frumuseţea lor ne face dovada unui simţ artistic şi unei măiestrii extraordinare, calităţi ce vorbesc de la sine de dragostea arzătoare pe care le-o purtau drăguţelor din sat.

Scenariile ritualice specifice acestei zile cuprindeau o suită de evenimente permise – culegerea plantelor de leac, pomenirea morţilor, realizarea de farmece şi vrăji, prognosticări meteorologice şi chiar căutări de comori curate, recoltarea mierii, realizarea de bâlciuri şi nedei.

Începând cu această zi, Soarele începe a descreşte, coborând către echinocţiul de toamnă (23 septembrie) şi apoi spre solstiţiul de iarnă, când moare şi renaşte simbolic.