Tudorusale

00029778_detail

La 24 de zile după Paşti, Todorusaliile împart perfect în două perioada dintre Paşti şi Rusalii. În ajunul acestei sărbători se întâlnesc cele 7 Rusalii cu cei 7 fraţi ai lor, numiţi Sân Toaderi care, de bucuria revederii, primeau de la surorile lor câte un buchet făcut dintr-o plantă numită Duvravnic sau Todoruse. Este prima zi în care îşi fac apariţia pe pământ şi prin aer, nevăzute de oameni, zânele numite Rusalii. Dacă cineva lucra în zilele lor, atunci riscul să se îmbolnăvească de boli grave era major – orbirea, nebunia, ologirea, poceala sau buimăceala. Se putea lucra numai în partea a doua a zilei doar dacă se punea pelin, usturoi sau soc la brâu, fiindcă acestea nu le priau Rusaliilor. Pelin se punea în toate băuturile în afară de apă, iar tinerii – fete şi băieţii – se băteau cu pelin dacă se întâlneau în această zi. Tot acum nu se râdea iar copii nu trebuiau să se strâmbe unii la alţii ca să nu rămână strâmbi. Prea supăratele Rusalii dădeau voie doar să se muncească la semănatul cânepii, culesul plantelor de leac, facerea unturii de oi şi sfredelirea urechilor fetiţelor. Se zice că din această zi ele sfredelesc cu răutăţi, de aceea, antidotul lor a fost dansul căluşarilor. În această zi, căluşarii jurau pe steagul lor şi începeau a se pregăti până la Rusalii.