În vechime în acesta zi era celebrată Sfânta Vineri sau Maica Vineri, care era reprezentarea zilei de vineri, o zi foarte iubită la noi. Această Sfântă urma în panteonul românesc după Maica Domnului – Sântămaria Mare.
Sub chipul Maicii Vineri se ascund două personaje aflate în opoziţie: o sfântă benefică, diurnă şi una nocturnă, de multe ori demonică, ce controla lumea femeilor şi activităţile ce ţineau mai mult de tors. Sfânta Vineri era dăruitoare de frumuseţe fetelor, dar era şi o protectoare a femeilor măritate. Ea mai este considerata o apărătoare a călătorilor, animalelor şi păsărilor. Femeile ţineau cu străşnicie această sărbătoare, nu torceau sau coseau pentru a nu le apărea negi pe mâini sau, mai rău, pentru a nu orbi sau rămâne văduve ca însăşi Sfânta.
Alte activităţi interzise mai erau spălatul pe cap – pentru a nu face viermi, împrumutatul din casă – pentru a nu seca sporul casei, petrecerile şi iubirea trupească. Erau însa recomandate descântecul – pentru a îndepărta bolile şi curăţenia prin casă.
De acum zilele devin friguroase, pentru că la Vinerea Mare îşi cumpără cojoc chiar şi Sfântul Soare. În această zi se dădeau berbecii în oi Nunta oilor, iar oamenii nu lucrau pentru a nu atrage trăznetul, grindina sau bolile de cap şi ochi.
În 1641, când moaştele Sf. Parascheva au fost aduse la Iaşi, sărbătoarea a purtat mult timp numele de Sfânta Vineri de la Iaşi, de altfel „paraschevi” în greceşte înseamnă vineri.
Suprapunerea celebrării unor personaje creştine peste unele sărbători cu mult mai vechi poate fi remarcată şi în acest caz.