Tradiţii de iarnă

În Calendarul popular există o perioadă a reînnoirii timpului care se desfăşoară pe parcursul a 12 zile, între 25 decembrie şi 6 ianuarie, perioadă în care timpul moare şi renaşte, cu un moment culminant al „tăierii” timpului pe 31 decembrie. Această perioadă este una simbolică care reduce cele 12 luni ale anului la 12 zile. Această perioadă are două părţi simetrice: una între Ajun şi miezul nopţii Anului Nou, când spiritele morţilor circulă libere printre vii, când sunt practici multiple de pomenire a moşilor şi strămoşilor şi cea de-a doua parte, între Anul Nou şi Bobotează, dedicată actelor de purificare, de alungare a spiritelor malefice, a morţilor, de profilaxie. Multe dintre practicile păgâne au fost preluate de sărbătorile creştine, astfel că o separare fără echivoc între acestea este greu de realizat. „Fără creştinism multe credinţe şi superstiţii nu ar fi ajuns până la secolul XXI în cele mai variate forme combinatorii păgâno-creştine.” [1]

Mihai Camilar în Calendarul popular bucovinean afirmă că acest calendar popular şi-a păstrat nealterată substanţa în rândul credincioşilor chiar şi după ce aceştia au devenit creştini. Convertirea la creştinism a dat loc la diferite interpretări şi reanalizări ale tradiţiei ancestrale, dar ea nu a reuşit să şteargă moştenirea păgână, afirmă Mircea Eliade.

„În secolul XIX-lea, preoţii din Bucovina, în special cei de la sate, se plângeau înalţilor ierarhi că lumea ţine mai cu râvnă sărbătorile nelegate (populare, n.n), lumea crede în idoli păgâni şi în alte închipuiri mai tare decât în sărbătorile însemnate de cruce în calendar… oamenii sunt mai habotnici pe sărbătorile lor moştenite din veacuri”.[2]

[1]Ghinoiu Ion, Sărbători şi obiceiuri româneşti, Ed. Elion, Bucureşti, 2006, p. 137

[2]Camilar Mihai, Calendarul popular bucovinean, Biblioteca „Mioriţa”, Câmpulung Moldovenesc, 2011,  p. 13