Sf. Dumitru este considerat a fi patronul păstorilor şi stăpânul iernii ce o să vină. El este un stâlp calendaristic de înnoire a timpului sezonal sau anual alături de Sângheorghe, care înverzeşte natura pe când Sanmedru o dezgoleşte, veştejind copacii, încuind căldura şi slobozind frigul. Sărbătoarea are şi un aspect funerar de pomenire a morţilor care şi-au închinat viaţa şi s-au jertfit pentru comunitate, dar are şi aspectul unei sărbători populare, marcând totodată şi încheierea sezonului pastoral, sărbătoarea implicând şi alte practici de ordin fertilizat, fecundativ, de purificare, divinaţie şi apotropaice.
Sărbătoarea era ţinută mai ales pentru protecție împotriva loviturilor, femeile nu trebuiau să se pieptene în această zi ca să nu fie mâncate de lupi, era termenul final pentru cultivarea usturoiului şi tot acum se făceau prognoze meteo.