Sânpetru de vară – 29 iunie

În această zi sunt serbaţi sfinţii Petru (piatra de temelie a credinţei) şi Pavel (vas al alegerii dumnezeieşti). Sărbătoarea mai poartă numele şi de Sărbătoarea lupilor şi marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Acum începe a se „călca” ceapa şi usturoiul. Sf. Petru a luat locul unei divinităţi agrare care răspunde de starea recoltelor, patronează căldura şi ploaia şi pedepseşte cu tunete şi grindină pe cei care îl nesocotesc. Fiindcă a fost un om bun, Dumnezeu l-a luat în cer şi i-a încredinţat porţile Raiului. El este cel mai popular sfânt la români fiind socotit un fel de „cumătru” al lui Dumnezeu, împreună cu care călătorea des pe Pământ.

Începând cu această zi apar licuricii, care sunt născuţi din pocnetele de bici ale sfântului, blagosloviţi fiind de acesta să lumineze calea oamenilor rătăciţi prin păduri.

În această zi se dă de pomană pentru sufletul celor morţi (Moşii de Sânpetru). Aceşti moşi ar fi nouă bătrâni care pe unde mergeau făceau numai bine şi minuni. În această zi se dau de pomană vase pline cu apă, vin sau lapte, străchini cu mâncare gătită, colivă, pâine, faguri cu miere, lângă care se pun flori şi lumânări aprinse şi se ornează cu cireşe.

Dacă pe 29 iunie tuna, se credea că nucile şi alunele nu vor prinde miez în acel an, rămânând sterpe, dar această sărbătoare era ţinută în special pentru grindină, Sânpetru fiind socotit stăpânul grindinei, căldurii şi ploii, la concurenţă cu Sântilie. Sfântul fierbea grindina în cer pentru a o mărunţi, dar oamenii care nesocotesc această zi sunt bătuţi cu ea de sfânt, care caută balauri să-l ajute în acest proces. De obicei însă, bun la suflet, Sânpetru îl tempera pe mâniosul Sântilie ca să nu mai fulgere şi să trăznească atât de tare.