Această zi este consacrată zânelor bune, Sânzienele sau Drăgaicele, în cadrul unei sărbători câmpeneşti ce îşi are originea evidentă într-un puternic cult solar. Ea este poziţionată în jurul zilei de 21 iunie când este solstiţiul de vară ce marchează începutul verii sau vara astronomică. Sânzienele sunt în credinţa populară femei superbe, adevărate preotese ale Soarelui, divinităţi nocturne ce stau ferite de privirile omeneşti, fiind ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
În noaptea de 23 spre 24 iunie ele umblă pe pământ cântând şi dansând, împărţind rod holdelor, dar şi dăruind fecunditate femeile căsătorite, înmulţind păsările şi animalele, umplând de leac şi miros florile şi tămăduind bolile şi suferinţele oamenilor. Noaptea ce precede această zi se crede că este magică – minunile sunt posibile, forţele benefice, dar şi cele negative ajung la apogeu. Sânzienele se răzbună pe femeile care nu ţin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici bărbaţii nu scapă uşor. Pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi aşteaptă pedepse îngrozitoare, despre Sânziene ştiindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate. Bătrânii vorbesc că, în noaptea de Sânziene, ielele se adună şi dansează în pădure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna sau damblageşte. Tot ei cred că cine nu respectă Drăgaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spală, coase sau mătură în acea zi poate muri fulgerat.
În această zi se face de ursită şi de noroc în gospodărie prin practicarea ritualului de Sânziene. Acesta presupune realizarea unei coroniţe din florile cu acelaşi nume, ce au fost culese la răsăritul soarelui, după care această coroniţă este aruncată pe casă, rămânerea sau căderea ei de pe acoperiş ducând la interpretarea răspunsului legat de măritiş, de moarte, de belşug.
Această sărbătoare se mai numeşte şi Amuţitul Cucului deoarece se crede că dacă această pasăre încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.