Începând din această perioadă ordinea naturii se deteriora, lupii începeau să umble în haite, gâturile lor își pierdeau rigiditatea și deveneau mai periculoși pentru săteni, iar pămîntul se afla sub acțiunea directa a forțelor malefice ale strigoilor. Sântandrei era o zeitate precreștină stăpână peste lupi și fiarele sălbatice, dar era și patronul strigoilor. Se considera ca această divinitate moare și renaște în Ajun, această noapte fiind una extreme de încărcată de magie și spiritualitate. În perioada dacică în această noapte era Anul Nou, capul iernii, momentul de regenerare a timpului după atingerea haosului.
Strigoii se întâlneau prin păduri, pe la intersecții de drumuri unde se încâierau până în zori, la cântatul cocoșilor cu unelte diverse luate din gospodării când, strigoiul care câștiga bătălia devenea căpetenie peste toți ceilalți strigoi.
Preîntâmpinarea acțiunilor malefice ale strigoilor –luarea manei vitelor, diminuarea bărbăției, sugerea sângelui – se făcea prin ungere a tocurilor usilor și ferestrelor, a copiilor și animalelor cu usturoi și prin ascunderea tuturor uneltelor.